Ziua Națională
Un titlu într-o carte de istorie, o istorie altfel, o povestire a scriitoarei Doina Ruști, în volumul Mică istorie a unui secol mare, coordonat de Monica Onojescu, apărut la Editura Arthur, în octombrie 2018. ,,Dacă nu ne regăsim în istoria mare, cu siguranță ne vom regăsi în istoriile mici, care-i sunt afluenți. Mai ales când aceste istorii se deapănă din perspectiva și/sau pe înțelesul unui copil…” (Florin Bican).
Ziua Națională – o mică filă de istorie scrisă la Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea, pentru a marca Ziua României, de 1 Decembrie. O inițiativă plină de entuziasm a dnei prof. de muzică, Copil Daniela, care a organizat în curtea școlii un flashmob, cu toți copiii din ciclul primar și gimnazial, eveniment filmat cu o dronă, urmat de un scurt program artistic. Imaginile vorbesc de la sine; copiii au primit astfel o lecție de patriotism și și-au exprimat bucuria, cântând alături de soliștii pregătiți de doamna profesoară. Așa cum se cuvine unui astfel de moment, s-a intonat imnul, urmat de melodiile: „Transilvanie frumoasă” interpretată de Raluca Popa din clasa a VII-a D, „Acasă-i România”, interpretată de Lorena Ghib din aceeași clasă și „Noi suntem români”, interpretată de un grup vocal. Momentul a fost încheiat cu colinde, care ne încălzesc întotdeauna sufletul, în apropierea sărbătorilor de Crăciun. Grupul vocal coordonat de dna prof. Copil, a onorat cu prezența și Cercul de lectură, coordonat de prof. Șaitoș Alina, prof. Checicheiș Sanda și biblotecar Lup Mariana, a cărui activitate s-a înscris în acest demers de sensibilizare și promovare a valorilor culturale și spirituale românești. Pe notele unui cântec patriotic, i-am salutat pe colegii de peste Prut, (prezenți online) un grup de elevi din Chișinău, coordonați de prof. Diana Ciocanu, de la Liceul Teoretic Mihai Viteazul. Prezentarea unor fragmente din povestirea Ziua Națională, verificarea lecturii printr-un joc interactiv, Lecturino, ne-au animat și ne-au unit virtual, amintindu-ne că putem fi împreună în multe feluri…
Sensibilizarea prin artă, a fost punctată de creațiile artistice – desene, realizate de elevi în cadrul Cercului de desen, coordonat de prof. Galutz Carmen. Motivele tradiționale românești, mesajul unirii, patriotismul, în sensul lui cel mai sincer, au fost surprinse de copiii talentați la pictură.
Felicitări tuturor celor implicați, copii și profesori ai școlii, care au contribuit la derularea evenimentului!
La mulți ani, România! La mulți ani, Școala 11!
Consilier educativ prof. Checicheiș Sanda
Bibliotecar Lup Mariana
În data de 9.06.2022 elevii clasei a II – a A împreună cu colegii lor cu cerințe educative speciale integrate în unitatea noastră din diferite clase (a VII – a, a VIII – a) au prticipat la Festivalul Multicultural Internațional ” Flori de mai” ediția a XIII – a.Alegerea îndrumătorilor (prof. înv. primar Matei Carmen, prof. de sprijin Susa Gabriela și Balint Ingrid) a fost un cântec intitulat ”E primăvară, iarăși” de Tudor Gheorghe. Elevilor cu CES a fost o mare experiență pozitivă fiindcă colegii lor din școală l-au susținut pe scenă. Cântând primăvara au obținut Școlii Gimnaziale Nr. 11 premiul II.
ÎNCODEIAT DE OUĂ
Clasa pregătitoare C (prof. Nuță Angela) a participat la un atelier de încondeiat ouă, organizat la Muzeul Țării Crișurilor, în data de 14 aprilie 2022. Apoi, copiii au vizitat secția de științele naturii, unde s-au simțit, pur și simplu, minunat!
Săptămâna Poeziei la biblioteca școlii
#Zilele_poeziei
Săptămâna 21-25 martie, a debutat cu Ziua Internațională a Poeziei – 21 Martie, urmată de
alte patru zile dedicate acestei minuni în versuri – POEZIA.
Cercul de lectură Călător în Galaxia Lecturii, a desfășurat activități tematice, incluse în programul național Cercuri de lectură coordonat de ANPRO. În acest an, tema tuturor activităților propuse este Jocul de-a școala; așadar, ne-am jucat și noi de-a poezia, creând versuri pe tema primăverii, poezii cu formă fixă, recitând, cântând, pictând.
Clasele de la ciclul primar au marcat de asemenea evenimentul în cadrul vizitelor la bibliotecă.
Din program:
Luni, 21 martie
Prima zi este ziua poeziei care șterge lacrimi, a poeziei pentru cei triști, obosiți și înfrigurați, a poeziei pentru copii și mame fără tați și soți, a poeziei pentru cei care și-au înghesuit viața într-un geamantan
Marti, 22 martie
Despre mine aș fi vrut să scriu despre tine
Motto: „Am nevoie de încurajare/ ca să pot să încep să vorbesc/ despre mine.” (Simona Popescu)
Miercuri, 23 martie
Poezie, Sunet, Culoare, Mișcare/Dialogul artelor
Joi, 24 martie
Să ne jucăm de-a poezia!
Astăzi se va căuta/găsi/citi/crea/performa pictopoezie/poezie dadaistă/suprarealistă/futuristă/caligrame/haiku/parodii/pastișe poezie vizuală, poezie slam etc.
Vineri 25 martie
Tema: 40238 Tescani redivivus sau Poemul din cutie sau Poemul d…
https://www.facebook.com/groups/1990804990946055/permalink/5585729528120232/
Campania STEM Discovery 2022
Race for STEM
În cadrul proiectului internațional eTwinning STEM With ADDIE, elevii școlii alături de profesori preocupați de inovațiile noilor orientări din educație, dintre care amintim Alina Șaitoș, Carmen Galutz, Eva Palyi, Violeta Paruș,-interdisciplinaritate/STEAM, au participat in 16 martie la Campania STEM Discovery 2022. Un număr de peste 20 de școli din Europa și-au unit gândurile de pace și prietenie, realizând un simbolic pod al păcii între tara lor si Ucraina. Astfel au încercat să transmită empatie si susținere copiilor ucrainieni care trec prin ororile războiului.
Prof. coord. Sanda Checicheis
Jocul SMARTCITY a ajuns și la Școala Gimnazială Nr. 11
În cadrul proiectului Plantropolis, eco-agenții grădinari ai Școlii Gimnaziale Nr. 11, Oradea, implicați în proiect au primit vizita unui reprezentant al Grupului VPK Packaging Salonta, care a distribuit 40 de jocuri Smartcity. Acest joc îi transformă pe copii în adevărați președinți ai unei companii de gestionare a deșeurilor și îi învață cum să colecteze selectiv în cele patru fracții: plastic și metal, hârtie și carton, sticlă, gunoi menajer.
Jocul are ca scop construirea unui oraș SMART, dar noi vedem chiar mai departe lucrurile: bucuria unui nou joc, petrecerea timpului de calitate împreună, competitivitatea, dezvoltarea unei strategii pentru a câștiga. După ce s-au jucat câteva zeci de minute sub îndrumarea doamnei, au înțeles perfect regulile jocului, au adunat cât mai multe deșeuri și au reușit să încheie chiar contracte, fiind răsplătiți cu EcoMoney.
Activitate SNAC :
E magic să primeşti!
E magic să dăruieşti! Dăruind iubire, vom fi răsplatiţi cu iubire! Să trăiești adevărul, bucuria şi iubirea, DĂRUIND! Aceste valori se află acolo unde EŞTI !
Elevii ŞCOLII GIMNAZIALE NR.11 ORADEA, s-au mobilizat în cadrul campaniei “SĂPTĂMÂNA LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR DONATE”, derulate alături de Fundaţia COMUNIA şi au colectat în perioada 25 -29 noiembrie o cantitate impresionantă de aproximativ 1000 de kg de legume si fructe. DĂRUIND, au adus o fărâmă de bucurie în sufletele celor aflaţi în dificultate.
_______________________________________________________________________
Mulțumim, VPK Packaging Salonta, pentru conștientizarea impactului pe care comportamentul fiecăruia dintre noi îl are asupra mediului!
ECO-AGENȚII GRĂDINARI ÎN ACȚIUNE – startul
Începând din luna decembrie 2021, șase clase de la Școala Gimnazială Nr.11 Oradea (cls. a IV-a A – prof. Osvald Gabriela, coordonatoarea proiectului, cls. a IV-a C – prof. Țelea Anca, cls. a II-a A – prof. Matei Carmen, cls.a II-a …, cls. pregătitoare C ă prof. Nuță Angela, cls. pregătitoare D – prof. Brezovszky Ramona) vor derula proiectul „Eco-agenții grădinari în acțiune”, proiect finanțat de către Fundația Comunitară Oradea, susținută de Russmedia în cadrul programului „PLANTROPOLIS”. Scopul proiectului este să sprijine elevii în dobândirea abilităţilor practice care să-i determine să înţeleagă autonom importanţa conceptelor ecologice fundamentale şi să le aplice în viaţa cotidiană.
Concret, activități practice de grădinărit și crearea de mini grădini în curtea şcolii vor oferi copiilor oportunitatea de a interacţiona cu natura, dar şi de a învăța curricula școlară într-un mod plăcut și interactiv. Printr-un program bazat pe instruire interactivă, ei au şansa de a vedea cum se dezvoltă plantele și cum cresc din semințe legume și flori.
S-a dat startul primei etape în cadrul proiectului (februarie – martie 2022), cea în care elevii celor șase clase au „trezit” semințele la viață. Răsaduri de multe feluri (legume: roşii, ardei, salată, fasole, ridichi, dovlecei; plante aromatice: mărar, pătrunjel, leuştean, levănţică) stau pe pervazele claselor, iar copiii vor observa miracolul prin care noile plante prind viață.
Între timp, pregătim bacurile cu pământ care vor deveni suportul mini grădinilor noastre. Ne dorim astfel facilitarea învățării elevilor cu ajutorul grădinăritului, ca metodă activă, practică şi amuzantă, prin activități cheie de grădinărit: compostarea, însămânțarea, creșterea răsadurilor, plantarea, activitățile de întreținere. Avem în vedere crearea unui spaţiu de învăţare în aer liber în grădina şcolii, un loc verde, plin de culoare, atât de necesar şi aşteptat de către copii şi cadre didactice.
” COPIII SUNT DIN RAI…”
John Gray
E un mare adevăr! Copiii , îngeri coborâți pe pământ, fac , ca minunile sa se împlinească! Chiar ei sunt cele mai mari minuni ale vieții! Ca și florile; ei sunt creați și binecuvântați spre a transforma totul în frumos , prin iubirea pe care o poartă în sufletele lor .
Toate acestea au fost demonstrate de către copiii scolii noastre , prin participarea lor într un număr foarte mare , la la cele doua proiecte umanitare:
” O MASĂ CALDĂ “
” SARBATORI PENTRU TOȚI”
Azi , 10 decembrie , am încheiat derularea celor doua campanii umanitare . Bogăția produselor și a donațiilor au adus rezultate pe măsură!
Asociația ANNAH , reprezentata prin manager de proiecte- Ancuța Suciu , ne a oferit posibilitatea de a aduce un zâmbet și o raza de speranță, în sufletele atâtor copii aflați in situații problemă.
De asemenea , tot pentru realizarea acestor proiecte , am fost susținuți de către întreprinderea socială SC IXIA ONE GARDEN SRL , prin dl Dorin Muntean , administratorul acesteia .
Felicitări, copii inimoși, ai scolii noastre !
Felicitări cadrelor didactice care s au implicat în aceste proiecte !
Mulțumim celor doua fundații pentru implicare !
Mulțumim părinților care au sprijinit copiii scolii noastre , pentru a simți BUCURIA DE A DĂRUI…!!
Sorina Maghiar
- coordonator SNAC-
Proiectul ” O MASA CALDA “
Implicare , dăruire,speranță – sunt cuvinte simple , dar cu puternica incarcatura emoțională.
E important , în viata , ca ceea ce poți să dai , sa dăruiești din suflet , pentru ca valoarea noastră consta în ” ceea ce dam ” ! Viata e un dar de care e bine sa ne bucuram în fiecare moment! E atât de frumos sa ne înfrumusețăm viata ! Sa spunem și sa facem de câte ori avem ocazia, câte un lucru frumos ! Sa facem doar bine ….ne va face sa ne simțim bine ! Sa fim folositori și buni , de câte ori avem ocazia ! Și ocaziile apar .
În acest context , putem încadra și proiectul SNAC – ” O MASĂ CALDĂ ” , proiect care ne a oferit nouă, cadrelor didactice și elevilor de la Școală Gimnaziala Nr 11 Oradea sa organizam o acțiune de amploare împreună cu ASOCIAȚIA ANNAH ( în săptămâna 22 – 26 noiembrie )
Astfel, în aceasta perioada , ne am implicat cu toții în colectarea unor produse alimentare , care prin intermediul Asociației Annah , vor fi folosite la pregătirea unor mese calde pentru cei cărora nu mai au nici o bucurie , nici o raza de lumina !
Alături de noi , în acest proiect , am primit sprijinul unei Întreprinderi sociale- SC ‘ IXIA ONE GARDEN SRL” – care a contribuit cu donații care au mers mai departe…..acolo unde e necesar!
S au predat 400 kg de produse alimentare , în cadrul Proiectului SNAC ” O MASĂ CALDĂ “.
Cum fericirea vine din lucrurile pe care le faci , cred ca fiecare dintre noi ne putem simți mai bogați sufletește, prin ceea ce am realizat în aceasta perioada ! Prin implicarea noastră, sigur vom aduce speranță în sufletele multora !
Sorina Maghiar – coordonator SNAC
Școala Gimnazială a câștigat finanțare în cadreul proiectului Plantropolis
Detalii în link:
Programarea roboților
Astăzi i-am avut ca oaspeți pe mentorii Clubului Logiscool Oradea. Au făcut o demonstrație de programare cu elevii din clasele a V-a C și D iar cu mici, elevii Clasei Pregătitoare C, au făcut un mic joculeț cu roboțelul. Sperăm să ne îmbogățim și noi cu un roboțel cât de curând, pentru a fi la zi cu tehnologia.
Școala noastră, Partener Microsoft, a primit datorită acestui titlu un kit de Microbit, deci un pas înainte.
Proiect Eroii Internetului
Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea s-a implicat activ in proiectul Național propus de organizația Adfaber. ”Eroii internetului”. Felicităm toți colegii care s-au implicat în activitățile despre educația în mediul online și despre ce înseamnă să fii cetățeni digitali responsabili. Urăm mult succes echipelor școlii noastre implicate în competiția ”Eroii internetului”.
Activitate : All DIGITAL WEEK 2021
Cu elevii clasei a VI-a A am marcat azi evenimenul “All Digital Week” pe tema siguranței pe internet, mai exact protejarea identității în activitățile online. Le mulțumesc mult pentru implicare elevilor iar pe colegi îi invit să creeze evenimente.
Aveți aici informații suplimentare: http://www.unite-it.eu/ https://alldigitalweek.eu/.
Creatori de mărțișoare
Twinkl ne invită să spunem bun venit anotimpului renașterii și bucuriei printr-o expoziție online deschisă copiilor și elevilor –„Creatori de mărțișoare”. Școala Gimanzială Nr. 11 Oradea se alătură cu drag acestui proiect deosebit.
Participanții înscriși:
- CP-A prof. înv. primar Cozma Ancuța
- Clasa I-C prof. înv. primar Aura Andor
- Clasa I-A prof înv. primar Matei Carmen
- Clasa I-E prof. înv. primar Szabo Anca
- Clasa a II-a E prof. înv. primar Bondar Florina
- Clasa a III-a D prof. înv. primar Budău Paula
- Clasa a IV-a C prof. înv. primar Nuță Angela
- Clasa a IV-a E prof. înv. primar Carmen Bozintan
Vă invităm să consultați regulile și condițiile de participare la adresa: https://www.twinkl.ro/blog/creatori-de-martisoare
Reprezentantul unității școlare în acest proiect: prof. înv. primar Cozma Ancuța
,,ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”
La clasa I A a avut loc azi, 29 ianuarie 2020 diseminarea proiectului ,,Școala siguranței Tedi” alături de doamna polițist Anca Tuduce.
Școala siguranței Tedi este unul dintre cele mai ample programe educative la nivel național, care îi învață pe elevii din clasa I cum să fie în siguranță pe drum, acasă, la școală, online și în perioada vacanțelor.
Programul este inițiat de Maspex Romania și brandul Tedi, împreună cu Ministerul Educației Naţionale și Ministerul Afacerilor Interne prin Poliţia Română și se află anul acesta la cea de-a V-a ediție.
TRENULEȚUL MOȘULUI
E iarnă. Luna decembrie este cea mai așteptată de copii. Se apropie sosirea lui Moș Crăciun. Glasurile copiilor din clasele: I A, II A și II D pline de bucurie, voioșie s-au auzit luni, 16 decembrie 2019 în ,,TRENUL MOȘULUI”. Alături de profesoarele lor: Daniela Pop, Gabriela Osvald, Paula Budău și de părinți s-au întâlnit cu Moșul. Au colindat, au povestit, și-au spus dorințele, au desenat și s-au răsfățat într-o plimbare cu trenul de la Oradea până la Valea lui Mihai și retur.
________________________________________________________________
Christmas wishes pentru colegii noștri italieni
Având siguranța faptului că prietenia trece dincolo de frontiere, iar colegialitatea nu e bazată pe diferențe culturale, elevii clasei a VII- a D sub îndrumarea doamnei prof. Simona Avram experimentează astfel de sentimente, alături de elevii italieni coordonați de doamna prof. Massimiliana Marone.
Astfel, între elevii celor două școli există o strânsă colaborare, iar cu ocazia sărbătorilor, aceștia au pregătit felicitări, prezentări pentru a se bucura împreună de sărbătorile de iarna.
Prof. Dirig. Simona Avram
__________________________________
19 zile împotriva violenței
_____________________________________________
Clasa I A- vizită la bibliotecă
Lumea cărților e o lume fascinantă. Intrăm curioși, să o descoperim. Împreună pătrundem în tainele scrisului și a cititului. Vizita făcută de clasa noastră, I A la biblioteca școlii a fost un moment de mare bucurie. Ne propunem să devenim cititori pasionați…mai ales că am participat și participăm la campania ,,Kinder…file de poveste”.
Activități ale anului școlar 2017-2018
De 8 Martie,
|
|||||||||||
Această activitate-eveniment, organizată al doilea an consecutiv de Consiliul Elevilor a dorit să marcheze într-un stil original şi elegant ziua de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii. Iniţiatorii acestui proiect de suflet, doamnele director prof. Şaitoş Alina, director adjunct prof. Galutz Carmen, Palyi Eva, Copil Daniela şi bibliotecara Lup Mariana au ales ca motto al acestei activităţi inedite un citat sugestiv, de Alphonse de Lamartine: „La începutul tuturor lucrurilor măreţe se află o femeie”. Cu acest mesaj de suflet pe o felicitare tip calendar, ataşată de câte un fir de garoafă în culorile primăverii şi cu inimile pline de emoţii şi entuziasm au pornit mesagerii Consili-ului Elevilor să aducă un zâmbet de bucurie pe feţele tuturor cadrelor didactice şi personalului şcolii, doamne şi domnişoare. Elevii şcolii noastre au împărţit florile atât doamnelor profesoare şi învăţătoare, cât şi personalului şcolii aducând un omagiu femeii, chintesenţa tuturor lucrurilor. Prin acest gest neconvențional „mesagerii primăverii” au dorit să aducă în dar ,,un buchet” de gânduri bune şi de prețuire pentru dăruirea necondiţionată acestei profesii nobile de dascăl, modelator de caractere şi suflete. Elevii, însoţiţi de coordonatorul proiectului, cons. educ. prof. Palyi Eva şi de doamna bibliotecară Lup Mariana au mers din clasă în clasă pentru a le ura tuturor doamnelor profesoare şi învăţătoare un sincer şi călduros ,,La mulţi ani!” Dar mesagerii noştri nu s-au oprit aici, pentru că şi-au propus să le surprindă şi pe doamnele educatoare de la Grădiniţele cu Program Prelungit Nr.35 şi 41, structuri ale şcolii noastre. În cele din urmă mesajul nostru de apreciere şi urările noastre cele mai sincere, acompaniate de flori au creat o atmosferă de veselie şi voie bună şi în rândul doamnelor educatoare. Mesagerii primăverii, elevii claselor a VII-a A şi a VIII-a D: Mocan Carina, Gaicu Raul, Săutiuţ Cassian şi Mag Sebastian, Truia Patricia şi Lobonţ Bogdan s-au bucurat de aprecierea tuturor cadrelor didactice şi au fost răsplătiţi cu diplome. Şi în acest an şcolar, această activitate s-a dovedit a fi un adevărat succes datorită creativităţii, ingeniozităţii şi dăruirii tuturor cadrelor didactice implicate şi în mod deosebit Consiliului Elevilor şcolii noastre. Cons. educ. prof. Palyi Eva |
Educaţia antreprenorială la Școala Nr. 11
|
|||||||||||
Această educaţie începe foarte devreme, încă din primele clase, elevii participând la Târgul de jucării care se realizează an de an. Timp de trei luni, în fiecare an, elevii se pregătesc pentru Târgul de Crăciun, realizând felicitări şi obiecte decorative pentru pomul de iarnă. Urmează pregătirea Sărbătorii Paștelui cu vopsirea tradiţională a ouălor și realizarea de felicitări și suporturi pentru ouă. Elevii au aranjat standul cu produse, au stabilit preţurile şi le-au vândut, iar banii rezultaţi au fost folosiţi ca ajutor material destinat elevilor nevoiaşi. Cea mai importantă activitate în acest domeniu a fost proiectul ,,Educaţia antreprenorială creativă” la clasa a VII-a A, coordonată de prof.Ciogu Zoia. Elevii au primit informaţii despre etapele pe care trebuie să le parcurgă de la proiectare la realizarea şi vinderea produselor. Elevii s-au organizat în patru grupe şi au prezentat câte o propunere de realizare a unui produs de Crăciun. Ei au dat dovadă de multă creativitate, dar şi de simt practic. Grupa câștigătoare a prezentat un plan detaliat care cuprindea numele produselor pe care le vor realiza, desenele acestora, calculele cu sumele necesare, necesarul de materiale, modul de popularizare a produselor şi locul unde vor fi valorificate. Din acel moment, toţi elevii clasei au contribuit la realizarea produselor. Le-a fost alocată o sumă identică cu cea dată şi altor şcoli. Produsele au fost vândute înainte de Crăciun într-un centru comercial din Oradea, unde au fost prezente toate şcolile participante la acest proiect. Proiectul s-a dovedit a fi o reuşită, elevii învăţând ceva folositor pentru viitorul lor. Sperăm că prin prezentarea acestor activităţi să-i mobilizăm pe elevi să participe la astfel de activităţi care presupun multă creativitate, muncă în grup şi îi fac să fie mândri că au realizat ceva important. Prof. Markovits Margareta |
La Şcoala Gimnazială Nr. 11
|
|||||||||||
Ca să marcăm evenimentul, am organizat întâlnirea cerchiştilor din februarie 2018, într-o atmosferă festivă. Pe parcursul întregii săptămâni care a precedat aniversarea, elevii au fost invitaţi să-şi noteze impresiile în legătură cu activitatea lor la cerc, pe postituri, pe care le-am aşezat pe un panou la intrarea în sala de lectură a bibliotecii şcolare. Astfel, am aflat, deşi bănuiam (!) că tuturor le place să participe la întâlnirile cerchiştilor – atmosfera plăcută, ineditul, posibilitatea de a vorbi liber despre cărţile citite, schimbul de impresii, exerciţiile de scriere creativă, lectura unor fragmente incitante din noile apariţii editoriale… Îmi place foarte mult la cerc, învăţ lucruri interesante … este o experienţă nouă şi frumoasă – mărturiseşte Şchiopu Lavinia, cls. a V-a C. Ne-am amintit cu ajutorul unor fotografii adunate pe parcursul anilor, de generaţiile de elevi care s-au îmbarcat şi au călătorit prin lumea cărţilor alături de coordonatorii cercului – prof. Şaitoş Alina, actualmente director al şcolii noastre, prof. Checicheiş Sanda şi bibliotecar Lup Mariana. Zeci de evenimente pregătite, conform calendarului cultural, pe care d-na bibliotecară îl pune la dispoziţia elevilor lună de lună, jurnale de lectură – impresii în urma lecturilor individuale, prezentări de carte în pas cu noutăţile editoriale, în principal de la Ed. Art şi nu numai, creaţii proprii, concursuri de creaţie literară, exersarea competenţei de literaţie, jocuri de rol, dramatizări – sunt câteva exemple din tematica diversă a acestor ateliere de scriere şi lectură. După momentul de nostalgie…, conform obiceiului cercului, am marcat evenimentul cultural al lunii – februarie 2018 – 110 ani de la naşterea scriitorului Geo Bogza, de care se ocupă d-na bibliotecară. Din calendarul cultural al lunii, alegem întotdeauna unul potrivit nivelului de vârstă al cerchiştilor. Geo Bogza este un autor care se regăseşte în curriculumul gimnazial, deci informaţii în plus despre biografia sa sunt bine-venite. Şi pentru că lectură şi scriere sunt condiţionate de limbă, nu se putea să nu sărbătorim şi limba noastră dulce, fiind 21 februarie – Ziua limbii materne; am invitat la cerc şi elevi de la secţia maghiară pentru a ne prezenta câteva informaţii despre formarea şi evoluţia limbii maghiare, fragmente din creaţiile scriitorilor Petofi Şandor şi Arany Ianoş, ale căror portrete le-au şi creionat pe un poster. În paralel, s-a evidenţiat pe scurt, procesul de formare al limbii române, fragmente din lirica eminesciană, deoarece creaţia literară reprezintă cea mai înaltă culme pe care o atinge limba în desăvârşirea ei. Surpriza exerciţiului creativ a constat în redactarea unor cvintete pe tema cercului – aniversare respectiv a limbii. În urma procesului creativ, pe grupe, au rezultat câteva încercări literare ale micilor scriitori: Limba Frumoasă şi minunată Vorbind, exprimând, ascultând Spusă cu multă bucurie Duioasă. (Puşcaş Daria, cls a VII-a, D) Limba Frumoasă şi unică Cântând, vorbind şi ascultând Armonioasă, fermecătoare, dulce şi eternă Bijuteria cea mai scumpă (Şchiopu Lavinia, cls a V-a, C) Cercul de lectură Interesant, incitant Schimbând impresii despre cărţi Armonie, bucurie, pasiune Incântare. (Boţoc Luca, cls. a VI-a, D) Limba română Frumoasă, dulce , armonioasă Incântă, farmecă, Păstrată cu sfinţenie din străbuni ARMONIE (creaţie de grup) În jurnalul de lectură am mai consemnat şi câteva impresii despre ultimele cărţi citite; Raina Telgemeier – Zâmbeşte, o carte în benzi desenate, despre care Daria din cls. a VII-a, ne-a mărturisit că a citit-o într-o oră, … nu a putut să o lase din mână; mai nou, textul modal prinde foarte bine la copii. Inimă de cerneală – Cornelia Funke: o carte interesantă, deoarece personajul Mo poate da viaţă personajelor din cărţi. Mo are o fiică pe nume Meggie, care a preluat acest dar, ea având 12 ani. Titlul mi se pare ingenios deoarece Mo a scos dintr-o carte de benzi desenate, o armată de tâlhari medievali, în frunte cu liderul lor, Capricorn. În aceste circumstanţe, Meggie trebuie să-şi pună talentul la încercare, nevoită să îşi salveze tatăl; va reuşi chiar dacă graniţa dintre lumea ei reală şi cea a cărţilor nu e prea stabilă. O recomand tuturor celor care sunt captivaţi de lecturile palpitante. (Antonia Beltechi, cls. VI-a D). Povestea slujitoarei – Margaret Atwood: personajul principal, Offred, a avut cândva o viaţă normală dar e obligată să devină slujitoare, pierzându-şi copilul şi familia; cartea descrie America în viitor; m-a impresionat ambiţia acestei femei care luptă pentru a-şi revedea familia.(Laboş Carina, cls. a VI-a, D). Până la o nouă întâlnire … spor la citit! Prof. Checicheiş Sanda Bibl. Lup Mariana |
În perioada 18-19 decembrie
|
|||||||||||
Activitatea a fost coordonată de doamna director adjunct, prof. Galutz Carmen şi de consilierul educativ al şcolii, prof. Palyi Eva. Elevii de la clasele primare până la cele de gimnaziu îndrumaţi de cadrele didactice ale şcolii şi-au pus în valoare talentul şi creativitatea prin confecţionarea unor felicitări,obiecte decorative de Crăciun şi obiecte handmade. Copiii au folosit materiale reciclabile variate, cum ar fi: becuri, carton, sticlă, pledând încă o dată pentru ocrotirea mediului înconjurător. Această scânteie de originalitate şi perspicacitate a făcut ca aceste obiecte să fie într-adevăr valoroase şi să fie apreciate de elevii şcolii noastre. Produsele destinate târgului s-au vândut repede şi datorită micilor vânzători, voluntari ai acţiunii caritabile,care au fost răsplătiţi ulterior pentru seriozitatea şi dăruirea lor cu dulciuri şi diplome. Oferta târgului a fost una bogată, iar dorinţa de a dărui din inimă şi de a face un bine semenilor aflaţi în dificultate a contribuit la o atmosferă de sărbătoare aparte. Succesul activităţii s-a datorat implicării şi dăruirii copiilor şi cadrelor didactice, datorită cărora, în pragul Sfintelor Sărbători s-au putut dona pachete de alimente copiilor proveniţi din familii cu situaţie financiară precară. Prof. Palyi Eva, consilier educativ |
FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI ȘCOLAR 2017-2018
Activități ale anului școlar 2016-2017
-
ULTIMUL SUNET DE CLOPOȚEL pentru elevii claselor a VIII-a
-
ZIUA ȘCOLII – 26 MAI 2017 (linkuri) Program Ziua Scolii 2017 și DESFASURATOR Concurs Talente
Articole și IMAGINI REPREZENTATIVE
Articol pentru presă de ZIUA SCOLII 2017
- Ziua de 8 MARTIE 2017 – în organizarea CONSILIULUI ELEVILOR
- Ziua Porților deschise 2017 – document Word
Ziua Portilor Deschise- 24. febr. 2017
- Ziua Unirii 24 Ianuarie 2017
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ
DE ELEVII ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 11 Oradea
„Unirea și unirea națională sunt bunuri mari, importante și însufletitoare, care nu cer mai mult decât voința tare de a fi și a rămâne un singur popor.”(Gheorghe Barițiu)
În cinstea zilei de 24 ianuarie, Școala Gimnazială Nr.11, manageriată de d-na director prof. Papagiannis Liana și d-nele director adjunct prof. Șaitoș Alina, prof. Kor Maria, a fost prezentă la manifestările omagiale organizate de autoritățile locale cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române.
Unirea Principatelor Romane, eveniment de la înfăptuirea căruia se împlinesc 158 de ani este unul dintre cele mai importante momente al istoriei și existenței poporului român. Așa cum istoricul și scriitorul român Nicolae Bălcescu ne transmite sentimentul profund de dragoste de țară și crezul în forța creatoare a poporului român prin vorbele sale grăitoare „Vorba unire e azi în toate inimile. Toți o voim.”, așa am dorit să readucem în atenția copiilor prețuirea valorilor patriotice și trezirea sentimentului înălțător de dragoste în sufletele lor. Elevii Școlii Gimnaziale Nr.11 din clasele VI A si VII A de la alternativa Freinet, coordonați de prof. Palyi Eva si prof. Marc Cornelia, au adus un pios omagiu în fața statuii „Mihai Viteazul”, amintindu-ne de acest moment istoric ca de un ideal prezent în inima și sufletul tuturor românilor. Conștientizarea valorilor morale, cultivarea frumosului și a spiritului civic în sufletul copiilor au fost câteva din obiectivele atinse prin prisma acestor evenimente.
prof. Palyi Eva
TRADIȚII DE CRĂCIUN 2016
Activitati extrascolare 2009/2010
Traditii si obiceiuri de Craciun
Activitati extrascolare 2010/2011
Colindam la Biblioteca Judeteana
Concurs “Arbori, paduri, parcuri”
Laborator calitatea apei VII E
Medicul nutritionist ne sfatuieste
Concurs SNAC – dansuri traditionale (etapa judeteana)
Performanțe în activitatea școlară
- premii, mențiuni la fazele naționale și județene ale olimpiadelor organizate pe discipline (lb. româna, fizică, matematică, lb. maghiară, ed. plastică, biologie, ed. tehnologica, ed. fizică)
- procent ridicat de promovabilitate
- rezultate foarte bune la admiterea absolvenților noștri în licee
- participarea la concursuri naționale avizate de M.E.N.